EXCLUSIV | Hora primește laude din toate părțile! Un nume important din fotbalul românesc a luat cuvântul: „Îl cunosc de la 16 ani. Trebuie să avem răbdare”

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Hora primește laude din toate părțile! Un nume important din fotbalul românesc a luat cuvântul:
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Eroul” de la Sevilla și fostul portar al celor de la Steaua, Helmuth Duckadam, laudă transferul lui Ioan Hora la echipa antrenată de Mihai Teja, acesta venind liber de contract după despărțirea de  Akhisarspor.

Președintele de imagine al vicecampioanei are numai cuvinte de laudă la adresa atacantului român, pe care-l cunoaște de la o vârstă destul de fragedă: „Îl cunosc pe Hora de la 16 ani, a jucat la UTA, cred că 2-3 ani, apoi a fost vândut cu 10 mii de dolari la Gloria Bistrița. E un jucător care știe să profite de ocazii, intră în combinații cu colegii. Trebuie să avem răbdare, e bine pentru moral că a reușit să marcheze.

Și atunci se vedea că Hora era un jucător care se putea vinde bine. Nu știu cât poate valora acum. N-a jucat cam din luna mai, dar în momentul lui bun, poate valora 2-3 milioane de euro”, a spus Duckadam la ProSport LIVE.

Hora a plecat din România în 2016, de la Pandurii Târgu Jiu, fiind transferat de turcii de la Konyaspor pentru 550.000 de euro. Acesta a mai trecut pe la Akhisarspor și Elazigspor, marcând zece goluri și oferind două pase decisive în 59 de partide în toate competițiile din Turcia. Actualul contract al atacantului de 30 de ani cu FCSB este valabil până în 2021.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×